luni, 14 noiembrie 2011

Rezultatele alegerilor pentru studenţii reprezentanţi în Consiliul Facultăţii de Litere
                                                           Tur II


Prezenţa la vot:

Licenţă I 2,57%
Licenţă II – 2,05%
Licenţă III – 1,58%
Master I – 0%
Master II – 0,64%
Doctorat – 0,47%

Rezultate vot :

Licenţă I
Crăciunică Andra Maria – 15,00%
Dobre Ana Maria – 65,00%
Niculae Claudia – 20,00%

Licenţă II
Stan-Ionescu Andrei – 100%

Licenţă III

Badea Cristiana – 77,77%
Constantinescu Mihai – 22,23%

Master II
Marin-Caea Diana- 100%

Doctorat
Drăghicescu Andreea – 100%

Toţi candidaţii au fost aleşi.



De asemenea Stan–Ionescu Andrei a fost ales student senator prin votul noilor studenţi consilieri.

duminică, 13 noiembrie 2011

Alegeri studenți consilieri (tur II)

Mâine, 14.11.2011, în holul Facultății de Litere, de la 10:00 - 13:00, vă așteptăm să votați studenții 
reprezentanți din Consiliul Facultății(tur II).

vineri, 11 noiembrie 2011

Rezultatele alegerilor pentru studenţii reprezentanţi în Consiliul Facultăţii de Litere



Prezenţa la vot:

Licenţă I 3,73%
Licenţă II – 6,34%
Licenţă III – 5,78%
Master I – 0%
Master II – 0,96%
Doctorat – 1,40%

Rezultate vot :

Licenţă I
Crăciunică Andra Maria – 24,13%
Dobre Ana Maria – 20,68%
Niculae Claudia – 55,17%

Licenţă II
Stan-Ionescu Andrei – 100%

Licenţă III

Badea Cristiana – 80,64%
Constantinescu Mihai – 19,35%

Master II
Marin-Caea Diana- 100%

Doctorat
Drăghicescu Andreea – 100%

La Licenţă III am avut şi un vot alb.

Turul II va avea loc pe 14.11.2011, luni, între orele 10.00 şi 13.00.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Candidaţii pentru studenţii reprezentanţi în Consiliul Facultăţii sunt:

Anul I- Crăciunică Andra Maria
            Dobre Ana Maria
            Niculae Claudia

Anul II- Stan-Ionescu Andrei

Anul III – Badea Cristiana
                Constantinescu Mihai

Master I – niciun candidat – loc redistribuit la anul I Licenţă datorită numărului mai mare de candidaţi decât locurile disponibile.

Master II - Marian-Caea Diana

Doctorat – Drăghicescu Andreea

miercuri, 2 noiembrie 2011

ASLUB vă informează că pe data de 11.11.2011, VINERI, au loc ALEGERILE STUDENŢEŞTI pentru Consiliul Facultăţii de Litere. Vă aşteptăm la VOT între 08.00 si 16.00 în HOLUL DE MARMURĂ. Prezenţa voastră este o datorie civică studenţească. Luaţi-carnetele de student cu voi.

Turul I- 11.11.2011
Turul II- 14.11.2011

Pentru cei care doresc să candideze, locurile pentru Reprezentanţii Studenţilor sunt în număr de 8 şi sunt împărţite după cum urmează:

2 locuri pentru anul I de Licenţă;
1 loc pentru anul II de Licenţă;
2 locuri pentru anul III de Licenţă;
1 loc pentru anul I de Master;
1 loc pentru anul II de Master;
1 loc pentru Doctorat.

Pentru detalii consultaţi site-ul RSASLUB.BLOGSPOT.COM .

Pentru cei care doresc să candideze tot ce trebuie să facă este să trimită o scrisoare de intenţie pe adresa de e-mail RSASLUB@GMAIL.COM .

Cine poate să candideze? Cine poate să voteze?

Oricine este student la Facultatea de Litere.



Perioada de depunere a candidaturii:28.10.2011-6.11.2011.






marți, 1 noiembrie 2011

                                               

                                 Alegerea studenților consilieri
             Facultatea de Litere, Universitatea din București

Organizând alegerile în conformitate cu ,,Regulamentul de alegere a reprezentanților studenților în structurile de conducere ale Universității din București”,  ASLUB a hotărât împărțirea locurilor studenților reprezentanți din Consiliul Facultății astfel:


Licență  
Anul I -   2 locuri
Anul II - 1 loc
Anul III -2 locuri


Master  
Anul I -   1 loc
Anul II - 1 loc


Doctorat               
1 loc


Alegerile vor avea loc pe 11.11.2011, în Holul Facultății de Litere (08:00 – 16:00).
În cazul în care alegerile nu sunt valabil organizate(conform Art.14 din Regulament), un nou tur de scrutin va fi organizat în același loc,  pe 14.11.2011 (08:00– 16:00).

Candidaturile vor fi trimise (la adresa de e-mail rsaslub@gmail.com) până pe 6.11.2011.


Regulament de alegere a reprezentanţilor studenţilor în structurile de conducere ale Universităţii din Bucureşti

               
1. Dispoziţii generale
Art. 1
Prezentul document (în continuare “Regulamentul”) stabileşte principiile de bază privind
alegerea şi reprezentarea studenţilor în structurile administrative şi de conducere ale
Universităţii din Bucureşti.
Art. 2
Dreptul la reprezentare al studenţilor, precum şi obligativitatea includerii acestora în
cadrul tuturor nivelelor decizionale ale  instituţiilor de învăţământ superior Bucureşti  şi
ale instituţiilor statului din acest sector decurg din Principiile Declaraţiei de la Lisabona,
fiind în concordanţă cu Principiile Procesului Bologna şi cu legile Statului Român.
Studenţii, prin reprezentantii lor, trebuie să fie parteneri decizionali în cadrul structurilor
relevante din segmentul educaţional şi nu numai beneficiari ai serviciilor educaţionale.
Art. 3
Prezentul Regulament se aplică tuturor studenţilor ce studiază în cadrul Universităţii din 
Bucureşti (în continuare “Universitatea”).
Art. 4
Reprezentanţii studenţilor vor fi aleşi în funcţie de structura pe specializări şi cicluri de 
studiu, serii şi ani de studiu specifică fiecărei facultăţi, în concordanţă cu prezentul
Regulament.
Art. 5
Obligativitatea respectării prevederilor prezentului Regulament revine atât studenţilor cât
şi cadrelor didactice şi cerceătorilor.                
2  Norme generale
Art. 6
În cadrul Universităţii, reprezentarea studenţilor este structurată la nivel de  serie, grupă, an, 
specializări, Consiliu de Facultate şi Senat Universitar. De asemenea, studenţii sunt 
reprezentaţi şi în alte mecanisme relevante cu rol decizional, consultativ sau administrativ la 
nivelul Universităţii sau al facultăţilor acesteia. 
Art. 7
Principalele funcţii de reprezentare ale studenţilor în cadrul Universităţii sunt: 
a) reprezentant de grupă/serie;
b) reprezentant de an;
c) studenţi reprezentanţi în Consiliul Facultăţii (“studenţi consilieri”);
d) studenţi reprezentanţi în Senatul Universităţii (“studenţi senatori”);
e) delegaţi/membri în comisiile facultăţii/ Universităţii.
Art. 8
(1) Ponderea studenţilor în Senatul Universităţii şi în Consiliile Facultăţilor este de minim
25% din numărul total de membri ai acestora, conform Legii Educaţiei Naţionale  nr.
1/2011.
(2) Studenţii consilieri  vor  asigura  reprezentarea celor 3 cicluri academice respectiv
licenţă, master şi doctorat, cursuri de zi şi ID.
(3) Modul în care se vor distribui locurile pentru studenţii consilieri va fi stabilit, înaintea
demarării alegerilor,  de  asociaţia studenţească reprezentativă a fiecărei facultăţi  sau, în
lipsa unei asemenea asociaţii, de Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti  –
ASUB (numite în continuare, în mod generic, “Asociaţia Studenţilor”) cu   avizul
Consiliilor Facultăţii.
Art. 9
(1)  Durata mandatului este de 1 an, cu posibilatatea reînnoirii de cel mult două ori în 
acelaşi ciclu. 
(2) Organizarea alegerilor revine în sarcina Asociaţiei Studenţilor.
(3) Alegerile reprezentanţilor studenţilor au loc anual, în primele  şase săptămâni de la
începutul anului universitar.
(4) Comisia electorală pentru alegerea reprezentanţilor în Senatul Universităţii  şi în
Consiliul Facultăţii va fi compusă din câte un student reprezentând fiecare ciclu
academic, din doi reprezentanţi ai Asociaţiei Studenţilor precum si un prodecan, ultimul
în calitate de observator.
(5 ) Studenţii ale căror drepturi au fost vătămate în cadrul procesului electoral vor sesiza
aceasta în scris Asociaţiei Studenţilor în termen de 3 zile de la  data vătămării, cu
descrierea împrejurărilor în care a avut loc aceasta.                
Art. 10
(1)  Dreptul de a alege studenţii reprezentanţi sau de a fi ales ca student reprezentant
aparţine tuturor studenţilor care urmează ciclurile academice (licenţă, master şi doctorat),
cursuri de zi şi ID şi nu poate fi limitat din motive de vârstă, medie, an de studiu, profil,
regim de taxă, experienţă precedentă, etnie,  naţionalitate,  religie ori sex, sau oricare alt
criteriu care aduce atingere egalităţii de şanse.
(2) Nu vor putea  candida  pentru calitatea de reprezentanţi ai studenţilor în organele de
conducere (Consiliile Facultăţilor  şi Senat) studenţii care nu au rezultate bune la
pregătirea profesională sau care au fost sancţionaţi pentru abateri de la regulile de
conduită academică.
(3)  Nu  au dreptul de a candida  nici  studenţii care au fost exmatriculaţi şi nu au fost
reînmatriculaţi în momentul depunerii candidaturilor, cei care au statutul de angajaţi ai
Universităţii, şi  cei care ocupă funcţii publice sau  funcţii de conducere  în cadrul
partidelor politice.
3 Modul  de desfăşurare a alegerilor
Art. 11
Candidaturile pentru calitatea de reprezentant se depun în scris la secretariatul Asociaţiei
Studenţilor cu minim 5 zile înainte de data alegerilor.
Art. 12
Data şi locul alegerilor vor fi făcute publice studenţilor cu cel puţin 15 zile înainte de data
anunţată a alegerilor.
Art. 13
Reprezentanţii studenţilor vor fi aleşi prin vot egal, direct,  secret,  universal şi liber
exprimat al studenţilor reprezentaţi.
Art. 14
(1) Alegerile sunt valabil organizate daca prezenţa la vot este de cel puţin 50%+1 din
numărul studenţilor reprezentaţi cu drept de vot. În caz contrar, la cel puţin 2 zile după
acesta va fi organizat un nou tur de scrutin, anunţat în acelaşi timp cu primul; în acest caz
deciziile se iau cu majoritatea simplă a celor prezenţi.
(2) Va fi desemnat reprezentant candidatul ales cu majoritatea simpla a voturilor valabil
exprimate.
Art. 15
Rezultatele votului vor fi  făcute  publice în cel mult 12 ore de la încheierea alegerilor.
Art. 16
(1) Procedurile şi rezultatul alegerilor se consemnează într-un proces verbal, ce urmează
a fi prezentat Consiliului Facultăţii/Senatului Universităţii în vederea validării alegerilor.
(2) În caz de invalidare a alegerilor, se va organiza o nouă procedură de alegeri în termen
de o săptămână de la data invalidării.                
4 Funcţii de reprezentare
Art. 17
(1) Reprezentantul studenţilor din Biroul Executiv :
a) este ales dintre şi de către studenţii senatori, dar trebuie să aibă experienţă de cel puţin
un an în Senatul Universităţii. Toţi studenţii senatori au drept de vot.
b) Locul în Senat al facultăţii de la care reprezentantul studenţilor în Biroul Executiv
provine se vacantează; acesta se va ocupa de către un alt student al facultăţii respective;
c) face parte de drept din Consiliul de Administraţie şi devine membru observator al
comisiilor relevante ale Universităţii;
(2) În caz de imposibilitate de exercitare a funcţiei, Asociaţia Studenţilor va  delega un alt
reprezentant, urmând ca pentru locul vacant să fie organizate noi alegeri.
Art. 18
(1) Reprezentantul studenţilor în Senatul Universităţii va fi ales de către studenţii
consilieri din rândul acestora.
(2) În caz de imposibilitate de exercitare a funcţiei, se aplică prin asemănare prevederile
art. 17 (2).
Art. 19
(1) Reprezentantul în Consiliul Facultăţii va fi ales de către studenţii reprezentaţi, din
rândul acestora.
(2)  În caz de de imposibilitate de exercitare a funcţiei,  se aplică prin asemănare
prevederile art. 17 (2).
Art. 20
Asociaţia Studenţilor va desemna studenţii în comisiile Universităţii, respectiv facultăţii,
în conformitate cu regulamentele Universităţii.
Art. 21
(1) În cazul imposibilităţii temporare de exercitare a mandatului unui reprezentant,
Asociaţia Studenţilor va delega un reprezentant din acelaşi ciclu de şcolarizare.
(2) Reprezentantul studenţilor poate fi revocat înainte de termen, la propunerea Asociaţiei
Studenţilor, confirmată prin vot de studenţii reprezentaţi, sau prin petiţia semnată de o
treime  dintre studenţii reprezentaţi.
(3) In cazul prevazut la alin. (2) se vor organiza noi alegeri potrivit prevderilor
prezentului Regulament.
(4) Revocarea se va dispune şi în cazul în care reprezentantul înregistrează 3 absenţe de
la întrunirile organelor în care funcţionează ca reprezentant. Revocarea devine efectivă
prin votul a două treimi a studenţilor reprezentaţi.
(5)  Vor fi considerate  absenţe motivate cele înregistrate din motive ce  ţin exerciţiul
funcţiei de reprezentant sau cauzate  de starea de sănătate a reprezentantului sau de
participarea acestuia la competiţii culturale, sportive, etc. organizate de Universitate sau
de facultate. În toate cazurile, reprezentantul va prezenta asociaţiei studenţeşti documente
justificative în acest sens.                
(6) Reprezentanţii  revocaţi în condiţiile prezentului articol  nu mai pot candida pentru
acelaşi mandat în cursul aceluiaşi an universitar.
Art. 22
Încetarea calităţii de reprezentant al studenţilor poate avea loc în următoarele cazuri:
a) prin demisie motivată;
b) prin pierderea calităţii de student;
c) la propunerea Asociaţiei Studenţilor, confirmată prin vot de studenţii reprezentaţi, în
cazul în care reprezentantul a adus prejudicii de imagine Asociaţiei Studenţilor sau
facultăţii;
d) prin efectul revocării, potrivit dispoziţiilor art. 21.
5 Drepturi
Art. 23
Studenţii reprezentanţi au dreptul:
a) de a-şi exprima liber punctul de vedere;
b) de a face parte din structuri asociative al căror statut nu contravin Cartei Universitare;
c) de a avea acces la orice informaţie şi procedură legată de organizarea, implementarea 
şi evaluarea învăţământului din Universitate;
d) de a solicita şi primi sprijin din partea Universităţii în cazul în care prin exercitarea 
drepturilor sau obligaţiilor sale se simte ameninţat sau discriminat de către un membru al 
comunităţii academice sau de personalul Universităţii;
e) de a cere sprijin din partea Asociaţiei Studenţilor;
f) de a participa în alte comisii din Universitate/Facultate.
6 Obligaţii
Art. 24 
Studenţii reprezentanţi au obligaţia:
a) de a  da dovadă de o bună cunoaştere a  problemelor legate de activităţile didactice şi
sociale ale studenţilor pe care îi reprezintă şi de a participa activ la soluţionarea acestora;
b) de a informa şi de a se consulta cu studenţii pe care îi reprezintă prin mijloace formale 
şi informale despre toate aspectele procesului de învaăţământ;
c) de a informa şi de a colabora cu Asociaţia Studenţilor în mod constant;
d) de a informa semestrial pe studenţii reprezentaţi despre activitatea lor în structurile în 
care au fost aleşi; informarea se poate face printr-un raport de activitate postat pe site-ul 
facultăţii, al Asociaţei Studenţilor şi pe grupurile facultăţii;
e) de a media comunicarea dintre studenţi şi Universitate;
f) de a participa la întrunirile la care sunt convocaţi;
g) de a susţine în şedinţe problemele studenţilor pe care îi reprezintă;
h)  de a identifica  soluţii pentru orice problemă aparută în  cadrul procesului de 
învăţământ;
i) de a nu urmări obţinerea de foloase personale prin activitatea lor;                  
j) de a promova în rândurile studenţilor pe care îi reprezintă Carta Universitară, Codul de 
Etică, prezentul Regulament, precum  şi orice hotărâre a  Consiliului Facultăţii  şi a 
Senatului sau alte regulamente ce-i privesc pe studenţii reprezentaţi;
k) de a  respecta codul de Etică universitară, prezentul Regulament  şi alte hotărâri  şi 
regulamente privind statutul studenţilor.
7 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art 25
Termenele prevăzute la art. 9, art. 11 şi art. 12 devin aplicabile începând cu 1 octombrie
2012.
Art 26
Asociaţia studenţească reprezentativă la nivelul Universităţii din Bucureşti, respectiv la
nivelul fiecărei facultăţi în parte este menţionată în anexa 1, parte integrantă a prezentului
regulament.
Art. 27
Prezentul Regulament a fost votat în şedinţa Senatului Universităţii din  19 octombrie
2011 şi intră în vigoare şi se aplică începând cu anul universitar 2011- 2012.
Art. 28
Prezentul Regulament este obligatoriu pentru toţi studenţii Universităţii.
Art. 29
Prezentul Regulament poate fi modificat de către Senatul Universităţii, la propunerea
unei treimi dintre studenţii senatori.
Art. 30
Orice  proceduri de  alegere a  studenţilor reprezentanţi  organizate sau desfăşurate  cu
încălcarea prevederilor prezentului Regulament sunt nule de drept.
Art. 31
Prezentul Regulament face parte anexă a Cartei Universităţii din Bucureşti.                
7
ANEXA 1
Asociaţii reprezentative la nivelul Universităţii din Bucureşti
1. Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti
2. Asociaţia Studenţilor din Administraţie şi Afaceri
3. Asociaţia Studenţilor Biologi
4. Asociaţia Studenţilor Chimişti a Universitaţii din Bucureşti
5. Asociaţia Studenţilor în Drept
6. Asociaţia Studenţilor din Filosofie “Philos”
7. Asociaţia Studenţilor Fizicieni
8. Asociaţia Studenţilor Geografi
9. Asociaţia Studenţilor Geologi şi Geofizicieni
10. Asociaţia Studenţilor la Istorie “Dacia”
11. Asociaţia Studenţilor la Limbi Străine
12. Asociaţia Studenţilor de la Litere, Universitatea din Bucureşti
13. Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică
14. Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
15. Asociaţia Studenţilor la Sociologie şi Asistenţă Socială
16. Asociaţia Studenţilor la Ştiinţe Politice
17. Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi


Sursa:http://www.asub.ro/wp-content/uploads/2011/10/Regulament_alegeri_reprezentanti_studenti1.pdf